Depresia în România

În mileniul 3, oamenii cred că psihicul nu există. Lumea nu merge niciodată la psiholog, nimeni nu vorbește despre ce simte. O fi religia de vină? Or fi oamenii prea încuiați? În cel mai bun caz auzi "are probleme cu nervii" sau "e obosit" sau "așa e firea lui".  Din păcate, depresia, anxietatea și alte tulburări nu sunt același lucru cu "problemele cu nervii". Iar oamenii se duc la neurolog dacă au dureri de cap, stări prelungite de oboseală, etc. iau Paracetamol și așteaptă să le treacă. Doar că unele dureri nu trec așa.
Eu unul, mă lupt cu fluctuațiile astea emoționale și tot felul de stări negative de cel puțin 5 ani. Am avut gânduri suicidale, dureri de cap care au ținut și 3-4 săptămâni, mă simt mai mereu vinovat, îngrijorat si lipsit de speranțe. Astea sunt lucruri cu care deja m-am obișnuit, în ultimul timp nu am mai ținut legătura cu nici măcar un prieten, pentru ca îmi consumau pra multă enervie și nu întelegeau că nu vreau să ies cu ei pentru că prefer să "stau". Am o problemă? Sunt sigur că da. Însă nu am încercat niciodată să apelez la un specialist. Am făcut marea greșeală de a vorbi cu cei apropiați, care bineînțeles, nu au putut să înțeleagă, nu au vrut să mai audă. Pentru că, la noi, după atâția ani, lumea încă nu crede că există depresie, anxietate.
M-am hotărât ca după sărbători să merg la un psiholog, indiferent cât ar costa și ce ar zice lumea. De fapt am cam renunțat să mai ascult ce zice lumea, pentru că eu am altă lume, fiecare are lumea lui, interioară. Nici măcar nu o să zic nimănui ca ma duc, asta o îmărtășesc doar aici pe net, în mod anonim, sperând că voi reuși să mai deschid câțiva ochi.
Da, recunosc, în lipsă de alternative am ajuns și să mă-mi pun singur tot felul de diagnostice, ba chiar m-am apucat și de facultatea de Psihologie, carea a fost o dezamăgire totală. Chiar unii profesorii(psihologi) ne-au sfătuit să nu mergem la psiholog, pentru că majoritatea nu au idee ce fac. Deși, în cazul meu, mai ales că am și manifestări fiziologice, cum ari fi : dureri de cap puternice, mâncărimi ale feței(mai ales zona ochilor și buzelor), senzătii de deshidratare, dureri în piept și multe altele; cred că ar fi mai potrivit un psihiatru.
Nu voiam să scriu prea mult despre cum să simt și ce stări am, voiam doar să-mi exprim nemulțumirea cu privire la părerea pe care o au românii despre tulburările psihice. Dar nu aș fi început subiectul acesta dacă nu aș fi fost în această oală a "oamenilor care cred că au o problemă". Cele mai urât aspect este că eu chiar credeam că sunt un om rău, că sunt vinovat pentru ce mi se întâmplă, doar ca m-am mai documentat, de aceea m-am și decis să apelez la cineva. Încă nu m-am hotărât cine va fi acel cineva.

Mai multe despre starile mele.