Arta de a vorbi despre nimic

Am observat că foarte multe persoane care au funcții de conducere sau care sunt puși des în postura de a ține un duscurs sau de a da explicații unui public mai mare, dezvolta această artă de a vorbi despre nimic. Doar ca o fac atăt de bine încât crezi că tu ești de fapt prea prost ca să înțelegi ce zic ei. Nu mă refer aici la neologisme, ci doar la persoanele care atunci când îți răspund la o întrebare de fapt nu-ți dau nici un răspuns, cu toate că vorbesc în continuu. Pur și simplu reușesc să te amețească, să te facă din vorbe. Iar dacă îi rogi să-ți răspundă încă o dată îți spun aceeași poezie și deja îți e jenă să-i mai întrebi încă o dată. Din păcate nu am cum să repoduc un astfel de discurs deoarece eu nu am acest talent dar sunt sigur că știți despre ce vorbesc. Nu trebuie decât să deschideți televizorul, să dați pe un program de știri și să urmăriți declarațiile unui politician.

 

Și uite de asta nu mă duc eu la vot, pentru că nu are rost!

Acum revin la subiectul inițiat, de ce ne complicăm atât de mult când vrem să zicem ceva simplu? De ce ni se pare că dacă alegem un mod mai pretențios de a ne exprima părem mai inteligenți? De ce auzim din ce în ce mai des cuvintele "nu știu!"?  Nici nu mai are rost să întrebi "de ce?". Pentru că o să ți se dea un răspuns care de fapt nu înseamnă nimic, sau o să ți se răspundă pur și simplu cu "nu știu". 

Eu propun următorul lucru, cine nu știe, să plece! Nu avem nevoie de incompetenți, Cine dă răspunsuri evazive să plece! Nu avem nevoie de oameni care fac pe deștepții. Adevărul este că ei ne cred niște proști și chiar suntem niște proști, pentru ca nu știm să vorbim, nu avem glas. Și cred că știți foarte bine la ce mă refer când zic "ei" și "noi". Cred că cea mai bună comparație pe care o pot face ar fi cu o turmă de oi. Cam asta e societatea noastră, o turmă de oi. Și ca în orice turmă de oi există ciobani, șefi de stână, câini, foarte multe oi albe, câteva oi negre, lupi, etc. De obicei oile merg unde le îndrumă ciobanul, foarte rar se întâmplă ca o oaie să iasă din turmă, în primul rând pentru că toate celălalte oi merg în aceeași direcție dar și pentru că ciobanul are câini care latră la tine până o aduc înapoi în turmă. Ei sunt ciobanii, noi suntem oile, câinii sunt undeva la mijloc. Și dacă tot am statutul de oaie, nu am decât să scot tot ce-i mai bun din viața asta de oaie sau să fiu o oaie neagră. Ceea ce mi se pare cel mai trist este că oile nu ascultă niciodată de o altă oaie, oile behăie între ele degeaba. Dar stau toate și se miră la cântecul ciobanului care de fapt nu reprezintă nimic.